România are nevoie de un sistem politic orientat către mediul de afaceri

Publicăm aici traducerea interviului pe care Dante Stein l-a acordat publicației online Romania 24 ore. Puteți găsi articolul original aici: http://romania24ore.ro/la-romania-ha-bisogno-di-un-sistema-politico-business-minded/#

Dante Stein nu este doar un italian adevărat care locuiește și lucrează în România de peste 15 ani, ci și un român prin devenire, atât în mod formal, al cetățeniei cât și din punct de vedere uman.

După ce și-a petrecut copilăria și adolescența în Italia, a părăsit peninsula la vârsta de 15 ani pentru a se muta cu familia sa în Austria. Apoi, în 2000, s-a mutat în România unde a reușit împreună cu tatăl și fratele său să pună bazele și apoi să dezvolte cu succes una dintre cele mai mari companii din țară. După această experiență importantă, a devenit consilierul prim-ministrului Victor Ponta și a creat o relație eficientă între mediul politic și mediul de afaceri. Mai jos, un interviu exclusiv realizat la sediul „Make-a-Wish„, ONG-ul pe care-l conduce, unde ne-a primit cu o mare căldura și simpatie.

– Cum și când a început experiența dumneavoastră în România?  – Experiența românească a familiei mele a început în 1993, când tatăl meu a venit în România în calitate de importator Fiat. Eu am ajuns câțiva ani mai târziu pentru că eram în Indonezia pentru o aventură pe care am vrut să o trăiesc cât eram tânăr, așa că am venit în 2000. – Dar sunteți născut în Italia …  – Nu. M-am născut în Israel, dar mama mea era italiană, era Gubbio. Tatăl meu a venit din Austria. Când am devenit trei, ne-am mutat cu toții în Italia, unde mi-am petrecut copilăria. De acolo am plecat la vîrsta de 15 ani, când tatăl meu a adus întreaga familie în Austria. Deci am un pașaport austriac și acum și unul românesc. Cel italian este în curs să apară. Bunicul tatălui meu era român, un mic sat din Bucovina, care în acel moment se afla pe teritoriul Imperiului Austriac iar acum se află în Ucraina, orașul Cernăuți. Deci mi-a fost ușor să iau cetățenia română, cu care mă mândresc.

„Viața este făcută din aventuri și decizii care trebuie luate”

– Ați jucat un rol important pentru mult timp în conducerea AutoItalia, în acea vreme unicul importator Fiat in Romania. Cum a fost acea perioadă?

– Eram un trio: tatăl meu, fratele meu și cu mine. Tatăl meu avea grijă de tot, pentru că a fost fondatorul, eu mă ocupam de vânzări și marketing, deoarece specializarea mea este marketing, iar fratele meu a fost în primul rând preocupat de partea financiară. Am adus compania, și o spun cu mândrie, pentru că este adevărat, la o cifră de afaceri de 262 de milioane de euro chiar înainte de criză. Chiar și la nivel european, 262 milioane de euro reprezintă o cifră importantă. În afară de vânzări, lucrul cu care ne-am mândrit și încă ne mândrim este că, în cadrul grupului Fiat din întreaga lume, eram cu siguranță importatorul numărul unu și erau în jur de 50-60 de importatori în lume. Numărul 1 din punctual de vedere al cotei de piață, al profitabilității, al imaginii mărcii.

Apoi a venit criza, criza bancară, criza financiară, cea mai mare criză după 1929, care a distrus în principal două industrii: cea imobiliară și cea auto. Pentru fiecare persoană normală, acestea sunt cele două mari cheltuieli pe care le poate face. Un computer de 1.000 de euro poate fi cumpărat oricând, în timp ce o casă de 100.000 de euro, o mașină pentru 40.000 – 60.000 de euro, doar dacă există un sistem de finanțare, de leasing. După ce băncile s-au confruntat cu probleme în urma crizei americane, nimeni nu a mai avut la dispoziție sume atât de mari pentru a-și permite astfel de bunuri. Partea cea mai simpatică este că noi am adus în România leasingul pentru mașini, în perioada 1996-1997. Până în acel moment oamenii de aici nu cunoșteau acest cuvânt: leasing.

Le dădeam masina doar pentru 20-30% din bani dar ei nu credeau că este posibil. Iar noi le spuneam că este posibil, să nu-și mai facă griji, doar să ne dea docmentele. A fost o perioadă de educație pentru clienți. Dar, în 2008-2009, piața s-a prăbușit de la aproximativ 320.000 la 75.000 de unități. O nebunie! Am încercat să ținem în viață afacerea, dar apoi ne-am gândit că e mai bine să o vindem și poate că a fost o decizie mai bună pentru că și astăzi, după atâția ani de la vânzare, piața este jos și există foarte puține unități vândute.

– Și vânzarea a fost o afacere bună sau ați vândut-o în pierdere?

– Nu este un secret, înainte de criză am primit o ofertă de 3 cifre și după criză am vândut pentru 2 cifre (milioane). Diferența era gigantică. Dar suntem fericiți, așa-i firesc, viața este făcută din aventuri și decizii pe care trebuie să le iei. Pentru noi a fost o decizie corectă, pentru că nu am mai putut să finanțăm afacerea. Dacă am fi știut că criza se va încheia la o anumită dată, de exemplu în 2017, 1 iulie la ora 10 dimineața. poate că am fi continuat să investim pentru păstrarea companiei chiar și fără a face profit, dar neștiind durata crizei … Nu a fost o decizie ușoară. Partea cea mai dificilă din punctul meu de vedere a fost să merg în fața angajaților noștri – am vorbit eu în numele familiei – să le comunic că am luat această decizie, avem o companie care cumpără AutoItalia, iar mesajul a fost să rămână la fel de familiari cu noii proprietari ai firmei, precum au fost cu noi. Nu a fost ușor nici pentru noi, nici pentru ei, au existat lacrimi, emoții, e normal după 15 ani de lucru împreună în fiecare zi.

– Câți angajați ați avut?

– Aproximativ 120-130 dar cu tot cu dealerii din țară, eram 800 în total.  – Și acum mai știți cum este piața?  – Lucrurile nu merg prea bine datorită faptului că piața este încă jos…

„E un dialog care nu exista înainte”

– După AutoItalia cum a continuat experiența dumneavoastră românească?

– Cu putin timp înainte de a vinde AutoItalia, am fost sunat într-o zi de către un prieten foarte drăguț care mi-a spus: este o persoană pe care ar trebui să o întâlnești pentru ca aveți o mentalitate foarte asemănătoare, apropiată … este un tip numit … Victor Ponta. Și am mers să mâncăm la Isoletta, un restaurant italian, și, pentru prima dată, am văzut un politician modern, progresist, care înțelegea cum trebuie administrată o țară. Mi-am spus: „Este primul politician român care într-adevăr îmi place”. Apoi am fost aproape zilnic la sediul central al partidului din Kisseleff. În acea perioadă partidul era în opoziție dar au inițiat o moțiune de cenzură împotriva guvernului Ungureanu, au cîștigat, Ponta a mers direct la Palatul Victoria iar eu am primit un birou de consultant al prim-ministrului român. Dacă îmi spunea cineva asta cu un an înainte, aș fi spus că este imposibil.

– Dar la momentul moțiunii de cenzură erați membru al partidului PSD?

– Din totdeauna am fost membru al Partidului Social Democrat din Austria și, înainte de moțiunea de cenzură, am devenit membru al partidului român. Eu aparțin de democrația socială austriacă, așa că a fost o mișcare normală. Am încercat să-l ajut cu experiența mea de om de afaceri în relația cu mediul de afaceri așa că am creat o entitate care acum este numită „Coaliția pentru Dezvoltarea României”, practic inventată de mine. Având deja contacte cu comunitatea de afaceri a fost relativ ușor. Astăzi este o realitate că funcționează bine această Coaliție. Am avut 19 întâlniri cu premierul, întâlniri intense, unde vorbim despre guvern și afaceri, despre problemele țării și despre cum să facem tot ce este mai bun pentru România. Aceasta este esența: acum există un dialog structurat și regulat care până acum, timp de 25 de ani de la revoluție, nu a existat. Este foarte important ca această relație să devină instituționalizată și în fiecare lună să avem o întâlnire cu premierul și zeci de întâlniri cu diverșii miniștri pentru a discuta aspectele tehnice, funcționale ale Coaliției. După Autoitalia, acesta este lucrul de care sunt cel mai mândru, pentru că funcționează. Prim-ministrul apreciază ideea, iar sectorul de afaceri apreciază pragmatismul prim-ministrului. Lucrează bine împreună.
„Țara are nevoie de reformă iar Codul Fiscal este o reformă”

– Cum vedeți reforma Codului Fiscal și refuzul președintelui de a o promulga?

– Situația este următoarea. Este ca și cum înainte aveam o Dacie din 1975, iar acum avem un Mercedes, dar … cuiva nu-i place culoarea Mercedes-ului! Din păcate, ne întoarcem la situația din perioada lui Băsescu, când substanța nu era importantă, ci doar cine a venit cu ideea și dacă nu vine de la cine trebuie, suntem împotriva ei automat! Această abordare nu este bună pentru țară. Țara are nevoie de reformă, iar Codul Fiscal este o reformă. Poate că nu este perfectă, dar hai să lucrăm împreună la ea. Eu nu sunt economist, dar în coaliție există zeci de economiști care au colaborat, au lucrat împreună. Credeți că este posibil ca toți să fie de acord, iar președintele să spună nu? Dacă există probleme tehnice – în regulă, ni se comunică, ne întâlnim și discutăm pentru a le înțelege și a le rezolva … pentru binele țării. Lăsăm deoparte ideologiile și vorbim despre lucrurile tehnice împreună. „Nu vă place culoarea? Bine. Ce culoare propuneți? O altă culoare. Vă place tuturor? Da? Foarte bine!” Dar nu-mi spuneți nu vă place culoarea doar pentru vine de la cine nu trebuie! Nu-l cunosc personal pe președinte, așa că nu vreau să-mi exprim opinia despre o persoană pe care nu o cunosc, cu care nu am avut niciodată o convorbire. Dar un lucru care mi-a displăcut a fost că, atunci când prim-ministrul a fost chemat la DNA, vineri, 5 iunie, după această întâlnire, Ponta s-a dus la Palatul Cotroceni să discute cu președintele. La 30 de minute după ce premierul a plecat, președintele s-a dus la televizor și a cerut demisia premierului. Acum, în înțelegerea mea, provenind din Austria, din Germania, din Italia sau din alte țări, președintele trebuie să aibă un rol conciliator, trebuie să calmeze situația, nu să inflameze spiritele. Președintele trebuie să fie deasupra partidelor. Doar că, în România, actualul președinte devine încet-încet un președinte jucător, exact ca președintele Băsescu.

„Problema în România este că ego-urile sunt prea mari”

– Dar este o problemă constituțională, Constituția României permite într-adevăr președintelui un rol ceva mai important decât constituția țărilor pe care le citați …

– Sunt de acord 100% cu Constituția. Doar că, în opinia mea, Constituția României ar trebui revizuită. Dacă toate țările europene au un sistem în care președintele are un rol deasupra părților și aceste țări funcționează foarte bine, poate că trebuie să luăm în considerare o revizuire a constituției. Dacă președintele are o personalitate foarte puternică, beneficiind de această poziție neclară a Constituției, își poate extinde influența peste tot. Nu putem, ca țară, să ne găsim în situația de a depinde de personalitatea unui președinte. Constituția României trebuie să ia modele din atâtea alte țări din lume în care premierul este directorul executiv și se ocupă de administrația țării, iar președintele este șeful consiliului de administrație, care controlează, privește, dă indicații, dar nu intervine în activitatea guvernului. Toate guvernele din această lume ar trebui să fie administrate ca o firmă, dar cu o responsabilitate socială clară și aici, în România, există o mare nevoie de a face acest lucru. Sunt 100% convins că, în viitor, cu un management orientat spre afaceri, putem fi țara a 14-a din cele 28 de țări ale Comunității Europene. Și cred că Ponta are această viziune. Îl văd în fiecare zi, el este unul dintre cei mai pragmatici și mai rapizi oameni, ajunge imediat la nucleul problemei. Desigur, chiar și el poate face lucrurile mai bine, dar problema în România este că ego-urile sunt prea mari. Dorința mea pentru această țară este să fie pace, liniște, predictibilitate la nivel politic, deoarece acest lucru afectează mediul de afaceri. Dacă am putea găsi un sistem mai calm, mai liniștit și mai previzibil, România ar fi cea de-a 14-a țară din Comunitatea Europeană. Iar posibilitatea există pentru că la nivel individual românii sunt extrem de creativi, au spirit antreprenorial, sunt oameni care doresc să lucreze. Din păcate, în ultimii 25 de ani, conducerea de vârf, diferitele guverne nu au exploatat marele potențial al acestei țări.

– Cum s-a terminat mandatul de consilier?

– Am fost consilier onorific, apoi m-am alăturat Consiliului de Administrație al Tarom și a existat un conflict de interese. Deoarece Legea 109 interzice acest lucru, am decis să împărțim cele două locuri de muncă. Probabil că sunt singurul care a făcut-o. Acum, însă, am rămas în calitate de consilier privat al prim-ministrului.

„Ce ne împiedică să facem managementul mai bine?”

– Sunteți membru al Consiliului de administrație al TAROM, dar și al companiei Telekom. Mai mult, ați devenit recent președintele Consiliului de Administrație al Postei Române (felicitări pentru acest lucru). Cum vedeți viitorul acestor mari companii?

– Am o poziție ambivalentă. Ca om de afaceri, ar trebui să spun că statul nu știe cum să facă gestiunea afacerilor. Trebuie să spun că în 1970 a existat o situație similară în Italia. Deci, statul ar trebui să iasă din aceste companii, să le vândă la cel mai bun preț posibil și apoi să lase compania să raporteze înapoi cu privire la aceste afaceri. Asta îmi spune inima omului de afaceri. Ca patriot însă, pentru că sunt cetățean român și iubesc această țară, cred altfel: de ce să vindem companiile de stat doar pentru că nu suntem capabili să facem management? Ce ne împiedică să facem managementul mai bine? Personalitățile există, legea există, situația juridică poate fi construită, atunci de ce? Suntem noi, românii mai puțin inteligenți decât alții? Absolut nu! Cel mai bun exemplu este Poșta Română. Aceasta funcționează. În 2014, pentru prima dată după șase ani, a reușit să închidă soldul pozitiv, iar în primul trimestru al anului 2015 a crescut în continuare. Începem acum un val de investiții pentru a perfecționa sistemul informatic și toate celelalte lucruri de care avem nevoie, reconstruim schema organizatorică pentru Poșta Română, pentru a o face mai competitivă cu alte companii. La sfârșitul acestui proces vom avea o companie despre care vom fi cu toții mândri, în loc să o vindem cu bani puțini oricui. Dar pentru aceasta sunt necesare trei lucruri: un ministru care permite acest proces, un Consiliu de Administrație care îl poate pune în aplicare și un CEO la fel de capabil. Recent, Alex Petrescu a fost reales ca CEO-ului si sper că Poșta Română va deveni o poveste de succes.

La Telekom există o altă problemă. Guvernul român are 46%, deci este un acționar minoritar. Noi, Board-ul, trebuie să facilităm pur și simplu managementul în ceea ce privește legislația și alte lucruri. În general, în ceea ce privește companiile de stat, trebuie să spun că privatizarea nu este întotdeauna o soluție care garantează succesul.

„Pentru a da puțină bucurie copiilor bolnavi”

– Sunteți fondator al organizatiei „Make-A-Wish” pentru România. Cum a început totul, care sunt rezultatele și care sunt proiectele pentru viitor? – Make-A-Wish este cea mai mare organizație din lume specializată în realizarea dorințelor copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani cu boli letale. Le cerem acestor copii să ne spună cea mai mare dorință pe care o au și aflăm multe lucruri cum ar fi: să întâlnească mari jucători de fotbal, să aibă un iPhone, să meargă la mare, să zboare, să fie pilot pentru o zi, să fie pompier pentru o zi , să aibă o mașină de spălat, așa cum spunea un copil, „pentru ca mama mea să nu mai muncească atât de mult și să stea mai mult cu mine”. Suntem 10 persoane, dintre care una este Luiza, care este CEO, o fată foarte bună. Adesea îndeplinim ultima dorință a acestor copii bolnavi care altfel nu ar fi avut această șansă. Încercăm să facem imposibilul pentru a le îndeplini dorințele. A fost un copil care voia să-l viziteze pe Moș Crăciun în Norvegia, organizăm pentru noiembrie sau decembrie. Va zbura acolo cu avionul, filmăm totul iar Moș Crăciun îl așteaptă, o întreagă poveste. Primul copil care a avut o dorință a fost Cătălina, care suferă de limfom Hodgkin și a vrut să meargă la un mall. Am dus-o la mall pentru o zi intreagă, H&M ne-a oferit vouchere în valoare de 1.200 euro, am luat-o acasă cu o limuzină albă cu aparate foto, în acea zi a fost superstar de la Hollywood, prințesă pentru o zi. Apoi a venit o cântăreață celebră din România, fetița era atât de fericită încât nu putea să-și țină lacrimile.

– Cum sunt finanțate aceste acțiuni?

– Sunt finanțate privat, dar sunt și multe companii, pe care, într-o măsură sau alta le cunosc îndeaproape, deci este relativ ușor să le contactezi. Companiile sunt foarte generoase, înțeleg imediat situația și sunt gata să dofere speranță. Am colectat din mai, când am început să ne întâlnim, aproape 100.000 de euro pentru acești copii. E foarte bine … acestea sunt lucrurile frumoase din viață.

– Există un proces de selecție pentru acești copii?

– În mod normal, medicii ne recomandă acești copii, avem contacte cu diferite spitale, vorbim cu ei, avem o listă a bolilor care sunt autorizate și căutăm în două sau trei interviuri să înțelegem dorințele copilului și dacă pot fi puse în aplicare. Apoi verificăm bugetul, dacă avem banii pentru a o face și trebuie să spun că găsim mereu soluții. Apoi începem să construim și să organizăm totul pentru a ajunge la „livrarea dorinței”, întotdeauna când există întreaga familie, amintirea rămâne în familie. Este important să oferim familiei aceste amintiri. Și apoi sunt aceste emoții care uneori face ca boala să regreseze. Ei sunt fericiți, eu sunt fericit …

„Poporul italian a salvat viața tatălui meu”

– Recent, Președintele Republicii, prin intermediul Ambasadei Italiei la București, v-a conferit Ordinul Steaua Italiei, în grad de Cavaler. Ce înseamnă acest titlu pentru dumneavoastră?

– O mare bucurie! Am un raport special cu Italia, foarte special. Am dedicat această distincție poporului italian pentru că poporul italian a fost cel care a salvat viața tatălui meu care a venit în Italia din Austria în timpul celui de-al doilea război mondial. Când Adolf Hitler a început să creeze probleme în Europa, tatăl meu a fugit din Austria, ca multe alte familii, întâlnind aliații care intraseră în Italia din Africa, prin Sicilia. Tatăl meu s-a oprit la Napoli, italienii l-au întâmpinat cu brațele deschise, apoi au venit aliații și totul a mers foarte bine. Dacă nu ar fi existat italienii … Tatăl meu a parcurs întrega peninsulă pe jos, împreună cu familia, intrând prin Piemont, Genova, Mille Terre apoi a coborât mai departe, Toscana, Roma, toate pe jos, cu o căruță cu trei persoane în urma sa. A ajuns în final la Napoli, unde a fost bine primit. Ne simțim napolitani. Pentru mine, Napoli este orașul care-mi crează cele mai multe emoții. Tatăl meu a fost primul care a devenit Cavaler apoi Comandant, chiar și tatăl soției mele este Comandant, suntem trei în familie. Din păcate, am vreo 5-6 ani de cînd nu am mai fost la Napoli, pe care îl iubesc atât de mult.

– Pentru final vă rugăm să trimiteți un mesaj italienilor din România …

– Aș spune italienilor să continue să creadă în această țară și să facă parte din societatea civilă, pentru a contribui la crearea unei țări mai bune, pentru că toată lumea are nevoie de ajutor. Avem încă atât de multe de făcut.